Drumul cobora spre Wolfgangsee, iar din autorulotă urmăream cum se deschidea valea. Mai întâi
se zăreau acoperișurile unei așezări, apoi o întindere albastră și culmile de pe partea opusă.
Ajunseserăm în Salzkammergut, o regiune a Austriei în care poți trece, în aceeași zi, de la o
plimbare printr-un centru vechi la câteva ore petrecute pe apă, cu Alpii în jur.
Pe versanți se alternau pădurile, pășunile și porțiunile de stâncă deschisă la culoare. Verdele
ajungea până la țărm, întrerupt de gospodării și alei înguste. Norii schimbau lumina peste creste,
iar întinderea din fața noastră trecea de la turcoaz la albastru închis. Aveam deja destule motive
să lăsăm bagajele și să ieșim.
În camping ne-am instalat sub coroanele copacilor. Câteva lucruri scoase afară, ușa deschisă,
bicicletele pregătite de plecare. Ne luam cu noi doar ce trebuia pentru plimbare; restul rămânea
în dulapuri, la locul lui. Curând pedalam spre mal, urmărind de aproape peisajul pe care îl
văzuserăm prin parbriz.
1Am mers pe lângă pajiști și grădini, prin umbră și apoi din nou la soare. Aerul curat se simțea cu
atât mai bine în mișcare. Din când în când ne atrăgea atenția un balcon încărcat cu flori, o alee
către ponton sau o porțiune de țărm ascunsă după vegetație. Între localități, spațiul se lărgea și
puteam urmări din mers conturul muntelui.
Pe două roți reușeam să observăm schimbările acestea. O curbă aducea alt unghi asupra
golfului, câțiva metri mai departe apăreau câte o gospodărie și o livadă. Ne opream să privim,
apoi porneam iar, fără să ținem socoteala fiecărui kilometru.
Am ieșit și cu paddleboardul. Primele mișcări cereau puțină atenție la echilibru, după care
puteam ridica privirea. De la nivelul lacului, distanțele păreau altele: construcțiile de pe uscat
deveneau mici, în timp ce versanții ocupau întregul fundal. Cu fiecare lovitură de padelă ne
îndepărtam puțin de agitația de pe uscat.
În timpul ieșirii noastre, suprafața a rămas liniștită. Se auzea vâslitul, apoi apa picurând de pe
padelă. Între două mișcări, placa mai aluneca singură. Când ne-am întors la autorulotă, încă
aveam senzația aceea ușoară de balans. Am lăsat echipamentul și ne-am schimbat pentru o
ieșire la pas.
Am vizitat St. Wolfgang im Salzkammergut, așezat la poalele Schafbergului. Centrul adună
prăvălii, ganguri înguste și străzi care duc spre lac. Deasupra clădirilor se ridică muntele, pe care
urcă și trenul cu cremalieră. E genul de așezare în care te uiți când la detaliile unei intrări, când
mult mai sus, spre culme.
În St. Gilgen, atmosfera se schimbă în jurul pieței Mozartplatz, cu fântâna care îl înfățișează pe
compozitor cântând la vioară. De la ferestrele cu obloane și terasele din centru, pașii te duc
firesc către debarcader. Dincolo de zona construită începe din nou relieful alpin; Zwölferhornul se
înalță chiar deasupra localității.
Strobl are alt caracter. Vilele de început de secol și reședințele de vacanță se află alături de
clădirile mai noi. Promenada invită la mers fără grabă, iar împrejurimile includ porțiuni naturale
de mal, pajiști și zone umede. După străzile mai strânse din celelalte opriri, aici privirea are loc
să urmărească întinderea din față.
Am ajuns și la Hallstatt, pe marginea Hallstätter See. Casele sunt înghesuite între versant și apă,
cu etaje și acoperișuri la înălțimi diferite. Orice deschidere dintre ele lasă să se vadă munții de
vizavi. Am intrat pe străduțe cu vitrine și oameni veniți să descopere același loc.
În piața centrală din Hallstatt, fațadele colorate înconjoară monumentul Sfintei Treimi. Cafenelele
și micile magazine adună lumea în același spațiu, iar câțiva pași mai departe apar trepte și
pasaje înguste. Ne-am continuat plimbarea printre balcoane din lemn și intrări lipite una de alta.
De mai sus, vedeam peste acoperișurile cenușii până la poalele masivului de pe partea opusă.
Totul părea construit folosind fiecare bucată de teren disponibilă.
La întoarcere, ne-am reluat locurile în cabina de condus. Dincolo de geam se succedau porțiuni
împădurite și așezări, iar în spatele nostru erau patul, bucătăria și hainele pentru ziua următoare.
După atâta mers, ne prindea bine să stăm jos și să lăsăm pentru o vreme peisajul să treacă pe
lângă noi.
Seara ne găsea lângă casa pe roți, cu încălțămintea lăsată la intrare. Înăuntru se aprinsese
lumina, dar mai rămâneam puțin afară. Răcoarea cobora treptat printre copaci. Bicicletele erau
pregătite pentru dimineață; pe unde urma să mergem cu ele puteam hotărî și mâine.
